Este vară, iar castraveții îi găsim peste tot, în piețe sau magazine. Cu un conținut de peste 90% apă, castraveții sunt excelenți pentru hidratarea și detoxifierea organismului. Au însă și multe alte beneficii pentru sănătate datorită antioxidanților și vitaminelor pe care le conțin.

De ce este sănătos consumul de castraveți

Potrivit doc.ro, castraveții sunt foarte bogați în substanțe nutritive, însă meritul lor cel mai mare este acela că hidratează organismul datorită conținutului mare de apă. Sunt săraci din punct de vedere caloric, dar reprezintă o sursă importantă de vitamina A, vitamina C, vitamine B, acid folic, calciu, magneziu, fier, potasiu, zinc și siliciu.Deși majoritatea dintre noi eliminăm coaja castravetelui, acesta ar trebui consumat cu tot cu coajă, fiindcă aceasta conține foarte multe substanțe nutritive. Trebuie însă să fim foarte atenți la spălarea fructelor și legumelor, care sunt stropite cu diferite substanțe atât înainte cât și după ce sunt culese. În general, orice legumă sau fruct ar trebui să stea cel puțin un minut sub un jet puternic de apă și să frecăm ușor coaja pentru a îndepărta substanțele cu care au fost stropite.

Beneficiile castraveților pentru uz intern

 Conținutul de apă din castraveți are rol antioxidant, diuretic și hidratant. Dacă mâncați un castravete mediu, este ca și cum ați bea o jumătate de pahar de apă. Tot acest lichid ingerat va curăța rinichii și vezica urinară și va preveni apariția pietrelor la rinichi și apariția infecțiilor urinare.
Castraveții ar trebui consumați în special vara, atunci când avem nevoie de mai multă hidratare. Îi putem adăuga în salate, sucuri și smoothie-uri, dar îi putem consuma și pe post de gustare, sub formă de bastonașe peste care putem să punem 2 -3 picături de suc de lămâie.
Fiind bogat în fibre, castravetele reglează digestia și ne poate scăpa de arsurile la stomac. Substanțele din compoziția sa pot alcaliniza mediul din stomac, reducând astfel simptomemele gastritei sau ulcerului gastric. În plus, castraveții pot trata și constipația, dacă sunt consumați regulat cruzi sau sub formă de suc.
Tot castraveții echilibrează nivelul glicemiei și stimulează producția de insulină. Au un efect moderat asupra tensiunii arteriale pe care o pot menține în limite normale. Nu în ultimul rând castravetele are și efect antiseptic, în special asupra gurii și a tractului digestiv de unde elimină bacteriile dăunătoare. Dacă ați mâncat ceapă sau usturoi, puteți să ronțăiți un castravete, fiindcă va elimina parțial mirosul neplăcut.
O veste bună pentru cei care vor să slăbească este aceea că un consum regulat de castraveți poate ajuta la slăbit. Cruzi, murați sau sub formă de suc, vă vor tăia pofta de mâncare, vă vor hidrata și vor încuraja activitatea metabolică de ardere a grăsimilor.

Beneficiile castraveților pentru uz extern

Castraveții cruzi au multiple beneficii și pentru piele, păr și unghii. Foarte multe produse cosmetice au în compoziție extract de castravete, datorită antioxidanților și efectului de împrospătare a tenului. Sucul de castravete poate matifia tenul gras, poate echilibra tenul acneic, și calma roșeața și eczemele. Clătiți-vă o dată pe săptămână pe față cu sucul de la 2 – 3 castraveți ținut cinci minute la frigider. Lăsați-l să acționeze 10 – 15 minute și apoi clătiți-vă cu apă călduță.
Puteți calma astfel și ochii umflați, pungile de sub ochi sau cearcănele, cu felii reci de castravete sau comprese cu suc concentrat.
Și unghiile pot fi întreținute cu ajutorul castraveților. Puneți într-un bol suc de castravete și de lămâie în părți egale, și stați cu unghiile în acest amestec timp de 20 de minute. Dacă repetați procedeul o dată pe săptămână, unghiile vor fi mai curate, veți scăpa de petele galbene, se vor întări și vor crește mai rapid. După uscare aplicați pe ungii puțin ulei de măsline timp de 10 minute.
Și părul poate beneficia de efectele castravetelui. Folosiți sucul de castravete pentru clătire. Părul va fi mai strălucitor, va elimina grăsimea și aspectul de păr uscat, ars sau neîngrijit.
Deasemenea magneziul, potasiul, siliciul, vitamina K, fierul și calciul din castraveți fac și ele minuni pentru fermitatea, elasticitatea și puterea de regenerare a pielii.

Leave a comment

Lasă un răspunsAnulează răspunsul