Munții Apuseni… Îi vedem de fiecare dată când ne uităm pe harta minunatei noastre Românii. Îi tratăm poate ca o formă oarecare de relief, dar nu este chiar așa. Munții Apuseni se cer descoperiți, se cer cunoscuți pentru că ei reprezintă cu adevărat o vatră a poporului român.
Situați în partea vestică a masivului Carpați, (poziție de unde le vine și numele), Munții Apuseni poartă pe crestele lor adevărate legende încă insuficient cunoscute.
Munţii Apuseni sunt, înainte de toate, sălbatici. Sunt locuri unice, de o frumuseţe rară, cu peşteri ale căror formaţiuni îţi rămân întipărite în memorie. Cu multă linişte şi o îmbinare armonioasă între plaiuri şi abrupturi, aşa îi întâmpină Apusenii pe cei care le trec pragul. Munţii Apuseni sunt cuprinşi între valurile de coline ale Câmpiei Transilvaniei şi Câmpia Tisei şi constituie veriga care închide spre apus arcul Carpaţilor. Apar ca o insulă muntoasă de formă aproape rotundă şi fac parte din grupa Carpaţilor Occidentali, reprezentând comapartimentul cel mai mare și mai înalt al lor.
Legendele din jurul Munţilor Apuseni nu sunt puţine. Cea mai răspândită este cea a uriaşilor care şi-au dus veacul aici. Astfel, mitul spune că Decebal a fost de acord să-i lase pe uriaşi să trăiască în Apuseni, cu condiţia să-i păzeazcă toate comorile. Dintr-o întâmplare nefericită au apărut dealurile din Ardeu. Bătrânii din zona satului hunedorean Ardeu spun că pe vremuri trăia o familie de uriaşi care a fost însărcinată de Decebal să păzească un plug de aur în mărime naturală, la care erau legaţi doi boi, tot din aur, şi tot din mărime naturală, piese la care căpetenia dacilor ţinea tare mult şi pe care le-a ascuns într-o peşteră, a cărei intrare a fost apoi zidită.
Aflând de comoara de sute de kilograme de aur, un grup de flăcăi ce doreau să devină bogaţi peste noapte s-au încumetat în munţi. Au luat cu ei săbii, coase, furci şi târnăcoape, plus trei căruţe trase de boi, ca sa aibă cu ce-şi căra înapoi prada. Peştera era păzită, cu rândul, de tatăl şi fiul cel mare din familia uriaşilor.
În ziua în care grupul de prădători a ajuns în apropierea peşterii, de pază era fiul cel mare al uriaşilor. Cu mâncare la el, părintii l-au trimis pe fiul cel mai mic. Acesta a uitat însă să ia cu el şi cele trei pâini de care fratele său avea nevoie ca să se sature. Înfometat, flăcăul uriaş a plecat după mâncare. Prădătorii au ajuns la peşteră când era doar mezinul, care a fost ademenit să mănânce dintr-un bou otrăvit, astfel că, la scurt timp acesta a murit, iar prădătorii au intrat în peşteră. Imediat ce au intrat, tavanul peşterii s-a prăbuşit şi au murit cu toţii.
Când a ajuns la peşteră şi a văzut că băiatul i-a fost înghiţit de pământ, uriaşa a început să răscolească pământul, şi aşa ar fi apărut dealurile din Ardeu.
Mai există foarte multe legende legate de egnimaticii Munți Apuseni. Cascada Vălul Miresii sau Peștera Urșilor sunt doar câteva dintre ele. Dar despre toate acestea într-un articol viitor.