Copiii străzii – cine sunt și de ce sunt pe stradă

Ne agasează de câte ori vrem să ne simțim bine, la o terasă, în piață, în târguri sau pur și simplu pe stradă la intrarea și ieșirea din magazine, sau în parcările supermarket-urilor. Nu apucăm bine să coborâm din mașină că ne trezim lângă noi cu un pitic care ne abordează pe un ton plângăcios: „Dă nenea și mie un leu…”. Sunt copiii străzii, copiii cerșetori lipsiți de orice bucurie a copilăriei și care nu fac altceva toată ziua decât să cerșească. Un leu, o bucățică de pâine care ar trebui să le primească din partea părinților lor, cu multă dragoste.

Cine sunt de fapt acești copii

Ei bine, acești mici pui de om sunt și ei copii cu drepturi egale în fața legii ca orice alt copil. Numai că ei au fost transformați de către părinții lor în instrumente de făcut bani. Bani nemunciți, de către ei, adulții, părinții acestor copilași, ci bani câștigați foarte ușor pe spinarea celor mici care ar trebui să se bucure de copilărie.

De ce au apărut copiii străzii

 Potrivit rasfoiesc.com, cauzele care au determinat apariția fenomenului, căci putem vorbi de un fenomen „copiii străzii”, sunt multiple și variate și se pot grupa în cauze generale și cauze individuale.

Cauze generale

 Dintre cauzele generale care au dus la apriția copiilor străzii se poate enumera urbanizarea care este o cauză importantă a fenomenului. Dezvoltarea industriei, migrația populației dinspre mediul rural spre cel urban au dus la dezvoltarea periferiilor, la dezorganizare socială, la degradarea familiei tradiționale (prin neadaptare), care a avut drept efecte separarea, divorțul, copii maltratați, copii abandonați, copii alungați în stradă.
Tot urbanizarea a accentuat și sărăcia, acum întâlnind în orașe două categorii de populație – oameni foarte bogați și oameni foarte săraci, fără locuințe, fără locuri de muncă, familii cu foarte mulți copii nevoiți să cerșească pentru a-și asigura nevoile minime de subzistență.
O altă cauză a apriției fenomenului copiilor străzii este politica demografică românească de până în decembrie 1989. Știm cu toții că politica demografică românească de până în anul 1989 a fost una pronatalistă, pentru a crește forța de muncă. Se punea foarte mult accent pe cantitate și nu pe calitatea descendenților. Pentru a crește numărul populației au fost interzise avorturile și a fost descurajată la maxim utilizarea mijloacelor contraceptive. Astfel au fost născuți foarte mulți copii nedoriți, care au fost abandonați cu multă ușurință de proprii lor părinți, dacă îi putem numi așa. După emiterea Decretului 770 din 1966 prin care se interzicea și se pedepsea practicarea avortului, explozia demografică a fost însoțită de un proces treptat de degradare a copiilor proveniți din rândul familiilor numeroase. O altă consecință a decretului a fost creșterea ratei mortalității materne care a condus la creșterea numărului de copii ai străzii. Acești copii, „decreței” cum erau numiți înainte de 1989, sunt acum la vârstă matură, și, la rândul lor, fără nici un fel de educație fac și ei alți copii. Tot ai străzii.
Un alt factor care a dus la apriția copiilor străzii a fost și este sărăcia. Majoritatea copiilor străzii provin din familii numeroase, fără venituri (părinții nu au un loc de muncă), trăind într-o stare de sărăcie extremă. Ei nu au locuință, fie deoarece aceasta a fost vândută de către părinți pentru a face rost de bani, fie a fost distrusă în urma unor calamități. Această stare de sărăcie extremă determină părinții, cel mai adesea să își trimită copiii de la o vârstă foarte fragedă la muncă pentru a completa veniturile. Reformele sociale aplicate pentru combaterea sărăciei au avut și au de multe ori efecte negative: creșterea inflației și diminuarea puterii de cumpărare a populației, creșterea rapidă a numărului de șomeri – efecte dăunătoare de cele mai multe ori pentru familiile cu mulți copii.
Copiii străzii au apărut și datorită familiilor dezorganizate și relelor tratamente aplicate celor mici acasă. Familia este cea care ar trebui să asigure protecție și cu care ar trebui să socializeze în primul rând copilul. Familia cu probleme însă, conține cele mai multe cauze care duc la tulburări de comportament în rândul copiilor. Cei mai mulți copii ai străzii provin din familii dezorganizate, numeroase, în care părinții sunt separați, decedați și în care este prezentă figura unui părinte vitreg. În cele mai multe cazuri, pe fondul consumului excesiv de alcool, minorilor li se aplică rele tratamente ceea ce îi determină pe aceștia să prefere viața în stradă, deoarece „strada nu respinge niciodată copii, ea este mereu mândră de ei și rămâne cea mai bună prietenă”, așa cum afirma un veteran al străzii. În cadrul unor astfel de familii, sărăcia și violența au ajuns un mod de viață. Lipsa unui mediu familial sănătos generează condițiile de manifestare a vulnerabilității sociale.
Pe lângă aceste cauze generale mai trebuie menționate și cauzele care țin de personalitatea copilului. Dintre acestea s-ar putea enumera dorința de a fi independenți, care apare mai ales în rândul adolescenților, și curiozitatea și spiritul de aventură.
Marginalizarea este însă cel mai puternic motiv invocat de copiii ajunși pe străzi. Ei susțin că sunt respinși de părinți, prieteni și de școală, că nu au acces la bunurile sociale. Acest lucru duce la manifestarea excluderii sociale care are un dublu sens. Pe de o parte, este generată de mediul social împotriva celui slab, ca mecanism de îndepărtare a elementelor non-conforme de normalitate, de medie, ducând în final la excludere socială. Pe de altă parte, individul pus în situația neputinței de a se integra manifestă o repulsie față de societate, retrăgându-se într-o margine a socialului, asociindu-se cu ceilalți asemenea lui și formând grupuri marginale.