Copilăria, factor decisiv pentru adultul de mai târziu

Amintirile din copilărie… Ne urmăresc toată viața, iar în momentele mai dificile ne amintim cât de bine și de lipsiți de griji ne simțeam pe vremea când spuneam „De abia aștept să cresc mare”. Aceste amintiri care ne revin în minte de multe ori, chiar dacă estompate de trecerea timpului, ne fac de multe ori să ne simțim mai bine și mai stăpâni pe situație. Și dacă atunci abia așteptam să ajungem adulți, acum am da orice să redevenim copii.
Copilăria este perioada în care ne formăm personalitatea, în care părinții, bunicii, veghează asupra noastră și în care, fără să ne dăm seama suntem niște ființe fericite, fără probleme majore de viață, o perioadă în care toate problemele care ar putea să ne apese sunt preluate de către adulții din jurul nostru.

Copilăria se termină însă prea repede

Odată cu trecerea timpului însă, viața începe să își arate adevăratele fațete (și sunt multe, pe cuvânt). Începem școala și odată cu ea vin și primele probleme de responsabilitate. În fața învățătorului sau a profesorului ești singur, fără mama sau bunica lângă tine. Acel profesor îți dă o notă de care răspunzi tu însuți. Este o primă formă de responsabilizare a viitorului adult. Urmează apoi primele examene. Părinții sunt lângă tine în continuare, dar nu în sala de examen. Acolo ești singur și trebuie să iei singur deciziile corecte.
Și uite așa, copilăria trece, părinții pot sau nu mai pot fi lângă tine și ai ajuns brusc adult. De aici începe de fapt greul dar și frumosul vieții. Amintirile din copilăria frumoasă și lipsită de griji ne vor urmări însă mereu.

Cum influențează copilăria viața adultului

Eu personal pot spune că am avut o copilărie fericită, din care am numai amintiri frumoase. Dar am avut și colegi, prieteni, cu o copilărie nefericită, care cu siguranță le-a influențat viața de mai târziu.

Astfel, pe vremea copilăriei mele am avut colegi de școală, (cu unii am fost și prieteni în perioada respectivă) care veneau la școală cu un ochi vânăt sau urme de lovituri pe corp. Spuneau că s-au împiedicat, au căzut și s-au lovit. În acea vreme nu puteai să faci reclamație pentru faptul că tatăl a venit beat acasă și i-a luat la bătaie și pe mamă și pe copii… . Dar știam toți cei din clasă că asta s-a întâmplat, mai ales că respectivul copil ne anunța pe noi ceilalți că nu mai are voie să iasă la joacă.
Tot pe vremea copilăriei mele, (atenție, vorbesc de anii 70), mai existau și copii de care părinții nu se interesau, nu veneau nici la ședințele cu părinții de la școală, erau corijenți la 2-3 materii, iar prin clasa a VIII-a, când împliniseră 14 ani îi căuta Poliția (Miliția din acea vreme) pe la școală.
Cum ar putea oare un copil educat astfel să ajungă un bun părinte? Exemplul personal al părintelui ar trebui să fie un adevărat „manual” pentru copil, viitorul adult. Și cu toate astea cunosc exemple de copii abuzați de părinți în copilărie, dar care au ajuns părinți model. Dar din păcate aceste cazuri sunt rare.

O copilărie nefericită își pune amprenta inevitabil pe viața adultului de mai târziu

Pe măsură ce anii trec și noi ne apropiem de vârsta adultă, avem tendința de a estompa amintirile dureroase din copilărie și trăim cu impresia că dacă nu ne gândim la acestea sau nu vorbim despre ele, suntem în siguranță și trecutul oricum este îngropat. Însă realitatea este cu totul și cu totul alta, toate aceste experiențe toxice din primii ani de viață se transformă într-o serie de tipare comportamentale, modalități de interpretare a realității și de raportare la viața de zi cu zi, care ne sabotează existența.
Și, ei da, acești oameni care au avut o copilărie total nefericită, își vor aminti permanent de această perioadă din viața lor ca o perioadă de frustrare. Pe lângă faptul că ei ajung niște adulți dependenți și extrem de neajutorați din punct de vedere social, vor ajunge oameni care să încerce să depindă mereu de alții. Dintre aceștia vor fi unii care se vor simți „nedreptățiți” de soarta lor, și vor încerca să își facă singuri „dreptate”. Dintre aceștia se vor alege aceia care, odată ajunși în posesia unei sume de bani vor spune că ei sunt „Dumezeu pe pământ” și, dacă au și mult tupeu inconștient, vor ajunge să facă mult rău în jurul lor.

P.S.

Aș da orice (Adrian Păunescu)

Aș da orice,avere și putere,
aș da ce-mi place și ce mi se cere
ca-n viața mea bolnavă să învie
o săptămână din copilărie.