Cu toții ne-am simțit uneori triști, fără poftă de viață, și am simțit că poate nu vom putea merge mai departe. E doar unul dintre semnele depresiei, care, mai ales în tumultul vieții cotidiene de astăzi stă la pândă în creierul fiecăruia dintre noi.
Tristețea este normală, cu toții avem momente în care suntem deprimați și nu e nimic in neregulă cu asta. Însă, dacă deprimarea se transformă in depresie, e nevoie sa primim ajutor de specialitate pentru a depăși perioada grea in care ne aflăm.

Un pas foarte mic de la tristețe la depresie

Greutățile zilnice ale vieții, nereușitele, pierderile sau neîmplinirile zilnice ne aruncă de multe ori într-o „tristețe iremediabilă”, vorba lui Arghezi. Totul e ca toate acestea să nu ne ducă la depresie, care deja este o boală. Dacă tristețea despre care vorbeam și anxietatea iau amploare, atunci putem vorbi despre depresie.

Peste jumătate dintre persoanele cu depresie nu sunt diagnosticate

Potrivit doc.ro , statisticile arată că peste 50% dintre persoanele care suferă de depresie nu sunt diagnosticate niciodată și nici măcar nu bănuiesc că au o asemenea problemă. Identificarea depresiei este esențială pentru că tratamentul este necesar pentru vindecare, fie că vorbim despre cel medicamentos, fie că ne referim la consilierea terapeutică.
Potrivit aceleiași surse, iată câteva semne care indică faptul că deprimarea s-a transformat deja în depresie
Tristetea nu dispare pe parcursul zilei, ba persistă chiar zile la rând, fără să se observe o ameliorare.
Apar senzația de vină, pesimismul, pierderea speranței și lipsa totală a stimei de sine.
Apar insomniile.
Individul devine irascibil, neliniștit și veșnic obosit.
Apetitul fie este scăzut, fie este potentat – extremele în ceea ce privește pofta de mâncare sunt asociate cu depresia.
Pierderea interesului față de orice activitate, apatia.
Dureri de cap, crampe musculare.
Probleme de natură gastrointestinală.
Anxietate, senzația de vid în interior.
Probleme de concentrare.
Incapacitatea de a lua decizii.
Gânduri suicidale.
Dacă simptomele de mai sus persistă mai mult de două săptămâni, ar trebui consultat de urgență un medic psihiatru. Problema însă care apare în cazul unei persoane aflată în depresie profundă este aceea că ea nu va comunica cu cei din jur. De aceea trebuie să fim foarte conștienți în momentul în care avem semnale că suferim de depresie, noi, sau cineva din jurul nostru, să comunicăm, și să ne adresăm unui medic.

Tratamentul este stabilit doar de un specialist

Tratamentul pentru depresie este ales de specialist in funcție de severitatea simptomelor pe care le resimte pacientul. De pildă, in cazurile blânde de depresie, care se instalează în urma unui stres emoțional mare (examene, pierderea jobulului) sau decesul unui apropiat, medicul de familie poate recomanda ședințele de consiliere la psiholog.
În cazurile mai grave de depresie însă, pacientul trebuie să fie neapărat văzut de un psihiatru care să facă o evaluare a stării sale. În astfel de cazui psihiatrul este singurul în măsură să prescrie un tratament medicamentos pe bază de antidepresive și anxiolitice.
Antidepresivele măresc cantitatea de serotonină eliberată în creierul uman, îmbunătățind astfel considerabil starea pacientului. Totuși, aceste medicamente au și o serie de efecte adverse pe care pacientul va trebui să le observe și să le raporteze medicului.

Psihoterapia un factor important în tratamentul depresiei

De multe ori medicii recomandă și psihoterapia în paralel cu tratamentul medicamentos prescris pentru depresie. Acest lucru se face pentru că de multe ori, după terminarea tratamentului cu antidepresive mulți pacienți au de a face cu o recădere (recidivă).
Dar, cu ajutorul consilierii terapeutice, pacienții vor reuși să se mențină pe linia de plutire și după încheierea tratamentului medicamentos.

Cel mai bun tratament – comunicarea

Până la urmă însă cel mai bun leac în combaterea depresiei este comunicarea. Comunicarea cu cei din jur, cu cei dragi care cu siguranță vor înțelege situația și vor lua măsuri în consecință.
Dar dacă cineva apropiat ție are simptome specifice depresiei, sfătuiește-l să ceară ajutor de specialitate. Persoanele depresive au abilitatea de a-și ascunde foarte bine stările, ceea ce înseamnă că este posibil să mimeze fericirea pentru a-i liniști pe cei din jur – nu te lăsa păcălit. Consecințele pot fi ireparabile.

Leave a comment

Lasă un răspunsAnulează răspunsul