26 aprilie 1986… . O zi ca oricare alta din România comunistă a acelei perioade. Ne pregăteam de ziua de 1 Mai, sărbătoare mare pe atunci, iar presa vremii se înghesuia să scrie despre mărețele realizări. Nimeni nu sufla o vorbă însă despre faptul că pe teritoriul URSS, în actuala Ucraina avusese loc cel mai mare accident nuclear care umplea Europa și toată lumea de radiații nucleare cu potențial mortal.
La primele ore ale dimineții de 26 aprilie 1986, mai precis ora 1:23 ora locală, o explozie puternică distruge practic Reactorul 4 de la Centrala Nucleară de la Cernobîl, aruncând un nor puternic radioactiv asupra întregii Europe și a întregii lumi. La început autoritățile sovietice din acea perioadă nu suflă nici un cuvânt despre ce s-a întâmplat, dar la câteva zile se dă alerta în momentul în care norul radioactiv depășește granițele URSS.

Primele informații despre explozie au apărut abia după trei zile de la accidentul nuclear

 Alerta în Europa a fost dată de către autoritățile din Suedia care au corelat o hartă cu nivelurile foarte mari de radiații apărute în Europa și direcția vântului. Astfel, autoritățile suedeze au anunțat că în mod cert pe teritoriul URSS a avut loc un accident nuclear major. Deși autoritățile sovietice desfășurau acțiuni de urgență în zona Cernobîl, au decis să nu confirme producerea catastrofei și nici amploarea acesteia în totalitate.

Norul radioactiv de la Cernobâl a ajuns deasupra României la 1 mai

 Norul radioactiv care a ajuns în România a rămas desupra țării noastre timp de aproximativ 9 zile. Timpul a fost suficient pentru ca mii de români, inclusiv copii să fie contaminați pentru tot restul vieții. Chiar dacă zvonurile începuseră să circule cu mult timp înainte, conducerea comunistă de la București a aflat, oficial, despre accidentul nuclear la cinci zile după explozie.

Cum a reacționat România

Potrivit digi24, începând cu data de 3 mai 1986, românilor li s-au distribuit pastile cu iod. În școli, spitale sau dispensare. Ideea administrării acestor pastile a venit de la profesorul Constantin Dumitrache. Medicul endrocrinolog, care lucrează din anii ’60 la Institutul C. I. Parhon, a fost chemat pe 2 mai 1986 la Ministerul Sănătăţii. Trecuseră şase zile de la incendiul de la Cernobîl, iar Comitetul Central al Partidului Comunist Român avusese o şedinţă importantă.
„Am ajuns la minister şi m-am speriat. Toate holurile ministerului erau pline de militari, doctori militari. Zic: băi, s-a întâmplat ceva, dacă toata lumea e… pentru că noi am aflat de accidentul de la Cernobil cu o săptămână mai târziu,” povestește prof. dr. Constantin Dumitrache medic primar endocrinologie, Institutul C.I. Parhon.
Iodul radioactiv ajunge în glanda tiroidă şi este folosit la formarea hormonilor tiroidieni. A fost explicaţia dată de profesorul Dumitrache celor din minister. Iar singura măsură era găsirea unui antidot care să blocheze captarea iodului de către tiroidă.
Prima soluţie propusă de medic a fost Lugol, adică iod metaloid concentrat. Pentru populaţia României de la acea vreme, era nevoie de 7 tone. Antidotul se comandă doar din Japonia. Autorităţile au respins ideea, pentru că livrarea ar fi durat prea mult.
Antiroidele de sinteză, medicamente recomandate pacienţilor cu hipertiroidie, nu erau o soluţie: Constantin Dumitrache era de părere că făceau mai mult rău, deoarece exista riscul de îmbolnăvire a celor sănătoşi. Ultima propunere a fost soluţia adoptată: iodură de potasiu. Se administra deja în şcoli pentru prevenirea guşei endemice. Aşadar, România avea o cantitate suficientă.
Pastilele au fost de folos, dar nu 100%. În unele localităţi, nici măcar nu au fost trimise.

Urmările accidemtului de la Cernobîl se văd și astăzi

 Urmările traversării României de către norul radioactiv de la Cernobîl au început să se vadă curând după catastrofa nucleară.
Doctorii din Moldova şi Bucovina au observat că se nasc, dintr-odată, câteva sute de copii cu diformităţi osoase, fără precedent în istoria medicală a României. Cazurile au fost redirijate spre Bucureşti, la Spitalul Budimex, devenit după revoluţie „Marie Curie”.
„În perioada anilor 1988-1990 am văzut copii care aveau mâna la nivelul umărului, piciorul la nivelul şoldului şi copii care s-au născut fără să aibă niciun fel de membru pelvin şi niciun fel de membru toracic, deci pur şi simplu era numai trunchiul,” spune prof. dr. Gheorghe Burnei, şeful Secţiei de Chirurgie şi Traumatologie Pediatrică, de la Spitalul Marie Curie.
Cazuri similare au apărut în aceeaşi perioadă şi în alte ţări afectate de radiaţii. Nu există, din păcate, studii de corelare directă.
Acum, medicii români sunt din nou în alertă: au apărut iar prea mulţi pacienţi cu malformaţii. O sută de cazuri pe an. Sunt din prima generaţie de copii ai părinţilor care aveau câţiva ani la momentul Cernobîl, 1986.
„Aceste modificări genetice sunt impuse, în primul rând, de radiaţii. Ele modifică structura părinţilor, care se transmite cu o frecvenţă mai mare copiilor, şi după aceea nepoţilor,” mai spune prof. dr. Gheorghe Burnei.
Diagnosticul care revine obsedant este acela de cancer osos. Numărul copiilor cu această maladie a ajuns la 38, operaţi numai în ultimul an. Adică dublu faţă de acum cinci ani.
Iar malformaţiile de diverse tipuri încep să fie tot mai frecvente. 110 cazuri tratate în ultimul an, de trei ori mai mult decât în urmă cu cinci ani. Hemimelia longitudinală, adică lipsa peroneului, este cea mai des întâlnită.
„Această malformaţie a crescut în ultima perioadă de aproximativ cinci ori. Dacă operam trei, patru cazuri în fiecare an, în urmă cu patru, cinci ani, acum am ajuns să operăm aproximativ 10-15, şi-am ajuns în ultima perioadă la 24 de cazuri,” precizează prof. dr. Gheorghe Burnei.
Iar la aceste cazuri de malformații, fie ele congetinale sau oncologice se adaugă zecile dacă nu chiar sutele de mii de cazuri de cancer apărute la persoane adulte după 1986.

De ce s-a întâmplat catastrofa de la Cernobîl

Autoritățile sovietice, și mai apoi cele ucrainene nu au dat până acum nici o explicație plauzibilă. Așa că singurul mod de informare asupra dezastrului nuclear de la Cernobâl rămân investigațiile de presă.
Vă recomand acest documentar care aduce ceva mai multă lumină asupra nopții de 26 aprilie 1986, o zi cu adevărat neagră în istoria omenirii.

VIDEO: Ora zero: Dezastru la Cernobîl (2004)

Leave a comment

Lasă un răspunsAnulează răspunsul