După 75 de ani împreună au murit îmbrățișați.
După 75 de ani împreună au murit îmbrățișați.

Alexander și Jeanette Toczko, un cuplu căsătorit din California, au fost împreună de când aveau 8 ani și au fost căsătoriți timp de 75 de ani. De curând cei doi au murit unul în brețele celuilalt, alegând să își continue viața împreună și în eternitate. Ultima lor îmbrățișare a fost surprinsă de către fiica lor Aimee Toczko-Cushman.
În urmă cu câteva săptămâni, Alexander (95) a suferit o fractură de șold în urma căreia a fost imobilizat la pat. La scurt timp după, Jeanette (95) s-a îmbolnăvit și ea, iar un spital din aproprierea locuinței celor doi le-a asigurat o cameră în care au putut să își petreacă ultimele momente împreună, în paturi unite ca să se poată ține în brațe.

„Așteaptă-mă, vin și eu imediat”, i-a spus Jeanette lui Alexander după acesta și-a dat ultima suflare.

Alexander și Jeanette s-au căsătorit în 1940 și au fost nedespărțiți de când aveau 8 ani.

„Inimile lor au bătut la unison de când mă știu”, a spus fiica lor, Aimee.

Au avut 5 copii, 10 nepoți și 6 strănepoți.

Asistenta a spus că a fost incredibil să îi vadă pe cei doi cum au respirat pentru ultima oară așa cum au făcut totul până acum – împreună.

Sursă: www.boredpanda.com

Leave a comment

Lasă un răspunsAnulează răspunsul