Povestea emoționantă a bebelușului născut prematur al lui Kate și David Ogg face înconjurul lumii prin intermediul rețelelor de socializare unde cei care nu cunoșteau această poveste s-au emoționat la fel de mult ca cei care au făcut-o în urmă cu patru ani, în 2010, când s-au născut gemenii Emily și Jamie.

Puțin timp după ce Jamie și Emily s-au născut prematur la 27 de săptămâni, pe data de 25 martie 2010 medicii au făcut publică trista veste că băiețelul, Jamie, era practic mort. În ciuda acestui fapt, atât medicii cât și infirmierele i-au permis lui Kate și soțului acesteia să își ia rămas bun de la fiul lor. Kate l-a luat în brațe pe băiețel și l-a lipit de pieptul ei dezgolit.
După 5 minute, micuțul Jamie a început să se miște deși medicii au spus că este o mișcare involuntară a corpului, un spasm și nu un semn de viață. Băiețelul a stat lipit de pieptul mamei sale timp de două ore pe parcursul cărora părinții săi i-au oferit dragoste, i-au vorbit și i-au povestit despre el și despre sora sa. Dintr-o dată, Jamie a deschis ochii, iar Kate i-a pus un pic de lapte pe deget pe care acesta l-a sorbit nerăbdător. Ceea ce trebuia să fie un „La revedere!” s-a transformat într-un „Bine ai venit!”.
„L-am purtat în pântecele meu doar șase luni, ceea ce nu a fost suficient, dar voiam să ne cunoască. Ne resemnasem deja cu gândul că trebuie să ne despărțim de fiul nostru și am vrut să profităm de acest ultim moment cu el” , a spus Kate în interviul oferit revistei Today.
Tehnica de tip „Cangur” este o tehnică folosită în Australia despre care Kate auzise. Este vorba despre o metodă adesea folosită în țări în care maternitățile nu dispun de suficiente incubatoare pentru nou-născuți, care se bazează pe contactul direct (al mamei sau al tatălui) cu bebelușul. Această legătură este similară cu cea pe care o are o femelă cangur cu puiul său.
Conform declarațiilor revistei Today realizate după doi ani de la eveniment, atât Emily cât și Jamie sunt în stare perfectă de sănătate. După nici un an, gemenii au aflat că vor avea curând un frățior mai mic pe nume Charlie. Un alt mic miracol pentru familia Ogg și mai ales pentru Kate care l-a născut pe Charlie de patru ori mai greu decât pe gemeni și pe care îl alintă “micuțul sumo”.