Motto:
„Munții noștri aur poartă,
Noi cerșim din poartă-n poartă”

Roșia Montană…pentru unii o localitate pierdută în Munții Apuseni. O localitate mică, dar cu un trecut atât de mare. Cunoscută încă de pe vremea romanilor, sub numele de Alburnus Maior, Roșia Montană a fost un important centru de minerit, de unde se extrăgeau importante cantități de aur, argint și alte metale nobile. O comoară aflată în adâncurile pământului care pe mulți i-a îmbogățit de-a lungul timpului, dar aflată în uitare astăzi.

Cunoscută localitate auriferă încă din secolul al XVIII-lea

 În secolul al XVIII-lea, Transilvania era cea mai importantă provincie din cadrul Imperiului Habsburgic, cu resurse minerale. Este perioada în care austriecii întocmesc planuri pentru deschiderea în adâncime a zăcământului de la Roşia Montană, din Munţii Apuseni. În 1746 se deschide galeria Vercheşul de Jos (Râzna), iar în 1769 Vercheşul de Sus, amândouă în muntele Cârnic.
Producţia de aur şi argint de la Roşia Montană, între 1852 şi 1938, poate fi „contabilizată“cu ajutorul unui document întocmit în 8 martie 1939. Actul deţinut de Arhivele Naţionale Alba ne permite să aflăm cantitatea de metale rare obţinută din prelucrarea minereului de la Roşia Montană, timp de aproape un secol. Potrivit unui studiu realizat de geologul Aurel Sîntimbrean, citat de www.historia.ro, un cunoscător al realităților zonei, prima întrepridere de stat de la Roșia Montană a apărut la 1 iulie 1846, sub denumirea „Galeria Regală Sfânta Cruce Orlea”. De la această dată putem vorbi de mineritul particular și de stat în anticul Alburnus Maior. Mina statului s-a organizat în jurul galeriei Sfânta Cruce Orlea, în adâncime de 60 de metri.
Începând cu anul 1850, statul construiește de la gura galeriei Sfânta Cruce din Orlea la Aprăbuș o linie ferată îngustă de 3,1 kilometri, un loc de depozitare a minereului scos din mină la Abrăduș, un plan înclinat automotor în lungime de 570 de metri, până în satul Gura Roșia, un canal de aducțiune a apei din pârâul Abrudel și instalația de șteampuri pentru măcinarea minereului din Gura Roșia. Toate acestea au fost puse în funcțiune în termen de doi ani, în 1852.
Cea mai mare cantitate de metal nobil extras de la Roşia Montană în perioada la care facem referire s-a extras în 1938. Prelucrarea a 25.780 de tone de minereu a dat 123, 864 kilograme de aur şi 67, 763 kilograme argint. În total, subsolul Roşiei Montane a dat, în perioada la care facem referire, 2, 473 tone de aur.

Din anul 1948, zăcământul de aur a trecut exclusiv în proprietatea statului

 Extracţia minereului aurifer în paralel de asociaţiile particulare şi stat, a continuat până în anul 1948, când zăcământul trece în proprietatea statului. Tot atunci, se înfiinţează „Exploatarea Minieră Roşia Montană“, care îşi desfăşoară activitatea până în anul 2006 când mina se închide ca fiind nerentabilă.
Potrivit geologului Aurel Sîntimbrean, din 1948 până în 1990, s-a executat un complex de lucrări de cercetare şi deschidere a zăcământului ce au constat din galerii, suitori, puţuri, foraje, probe geologice şi studii de preparare a minereului în fază de laborator, semiindustriale şi industriale. În urma execuţiei acestor lucrări s-a obţinut un volum impresionant de date asupra zăcământului, care au permis evaluarea potenţialului de rezerve de minereu auro-argentifer. Pentru anul 1955, a fost stabilită la 350.000 tone, iar trei decenii mai târziu la 30.000.000 tone. În timpul regimului comunist, producţia de minereu a crescut de la 69.000 de tone în anul 1949, la 580.000 tone în 1990.

După 1990 s-a ales praful

Foto: Cezar Budescu, iulie 2018

După 1990, ca multe alte ramuri ale economiei românești, exploatarea de aur de la Roșia Montană a intrat într-un accentuat proces de decădere, deși era una una dintre cele mai importante resurse de supraviețuire a statului român în vremea tranziției. Roșia Montană a decăzut, galeriile au fost închise una câte una, iar de localitate s-a ales praful. (Vezi Galerie foto)

 

Gabriel Resources din Canada atrasă de aurul românesc

În primii ani de după 1990, compania canadiană Gabriel Resources a văzut oportunitatea exploatării de aur de la Roșia Montană. Astfel, pe data de 4 septembrie 1995 a fost semnat un contract de cooperare între Regia Autonomă a Cuprului Deva (actuala Companie Națională a Cuprului, Aurului și Fierului „Minvest” – S.A.) și Gabriel – pe atunci Starx Resources Ltd. (?) – pentru explorări în iazul de decantare de lângă Gura Roșiei, conform ro.wikipedia.org. Din acel moment încep și frământările unor organizații de mediu care spun că tehnologia de exploatare a aurului propusă de canadieni nu ar corespunde standardelor de mediu. Nici un cuvânt însă care să întrebe de ce aurul românesc nu poate fi exploatat de români. Și uite așa, de mai bine de 20 de ani, nimeni nu mai extrage aur de la Roșia Montană. Statul român de după 1990 ar trebui să răspundă de ce nu a fost în stare să exploateze un zăcământ fundamental pentru orice țară din lumea asta, și l-a scos la vânzare. Rezervele de aur din Munții Apuseni ar ajuta România să treacă prin orice criză din lumea asta, dar de…e mai ușor să îi lăsăm pe alții să ne ia bogăția cea mai mare, iar noi să ne mulțumim cu o redevență de 10-15 procente din exploatarea acestei bogății… Așa cum spuneam și la început,
„Munții noștri aur poartă,
Noi cerșim din poartă-n poartă.”

Galerie foto:

Leave a comment

Lasă un răspunsAnulează răspunsul