… Însă când trebuie să învăţăm

Logica ne dictează că nu putem învăţa pe stomacul gol deoarece dacă nivelul nostru de energie este la pământ, atunci ne vom chinui mai mult să reţinem informaţia. Se pare că un studiu realizat de către Universitatea Yale contrazice acest lucru; cercetătorii de acolo susţin că grelina activează receptori din hipocampus, regiunea cerebrală asociată cu reţinerea informaţiilor. Din această cauză, învăţatul pe stomacul gol poate îmbunătăţi procesul de creaţie şi poate favoriza înmagazinarea de informaţii noi, situaţie asemănătoare cu efectul grelinei asupra clienţilor înfometaţi din supermarket.

EXPERIMENTUL FOAMEI

Aşa cum am putut vedea mai sus, senzaţia de foame ne poate conduce pe un drum al deciziilor neinspirate şi poate deforma realitate deşi nu au trecut decât câteva ore de la ultima masă. Un studiu celebru făcut în anii ’40 a reprezentat deschizătorul de drumuri pentru toate studiile de astăzi, însă de o amploare mai mare şi efectuat pe nişte voluntari curajoşi care au urmat un regim de înfometare pe o perioadă de şase luni. Aşa cum era de aşteptat, rezultatele nu au fost bune deloc, însă tocmai aceste rezultate au adus în prim-plan dovada ştiinţifică conform căreia foamea poate avea efecte devastatoare atât la nivel fizic, cât şi la nivel psihic.
Din punct de vedere fizic, la sfârşitul celor şase luni, persoanele participante la studiu îşi pierduseră forţa fizică, iar temperatura corpului scăzuse, la fel şi ritmul cardiac şi apetitul sexual; din punct de vedere psihic, s-au semnalat probleme precum depresie, apatie, irascibilitate şi o capacitate mentală scăzută.